Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia
- Biserica Eben Ezer Castellon
- 31 iul. 2014
- 8 min de citit
„Să nu vă conformaţi modelului oferit de lumea acestui secol; ci să vă transformaţi prin înnoirea modului vostru de gândire, ca să puteţi avea abilitatea de a înţelege ce doreşte Dumnezeu de la voi. Iar dorinţa Sa este bună, plăcută şi perfectă”. (Romani 12:2, Biblia în Versiune Actualizată)
Biserica lui Hristos este o categorie aparte care trebuie să trăiască după normele Scripturii şi să nu se lase influenţată de mediul sau cultura în care membrii ei trăiesc. Nu trebuie să cedeze nici unei presiuni care vine din exterior, modul de viaţă impus de Scriptură fiind valabil în toate culturile şi în toate generaţiile. Domnul Isus face o diferenţă netă între ucenicii care nu sunt din lume, şi lumea în care ei trăiesc. Este adevărat că presiunea culturală este foarte intensă în aceste zile, deoarece trăim într-o lume puternic mediatizată, pe de o parte, iar interesul unor „persoane” de a ne modela modul nostru de gândire şi de percepţie, este foarte puternic, pe de altă parte.
Sunt mai multe segmente din viaţa noastră care sunt afectate de presiunea culturală modernă, dar aş vrea să ne oprim doar la câteva care mi se par mai importante, domenii în care suntem tentaţi să ne asemănăm cu lumea:
1. Materialismul – este în capul listei în ceea ce priveşte preocupările omului modern din lumea occidentală. Nivelul de confort tot mai ridicat, dorinţa de înavuţire cu orice preţ, modelul omului înstărit ca fiind sinonimul imaginii pozitive, a securităţii şi a puterii, fac ca toată lumea să dedice cea mai mare a timpului, acumulării de bunuri materiale.
De ce este materialismul rău pentru creştini?
ajunge să ne ocupe tot timpul de care dispunem. Nu ne mai rămâne timp pentru recreere, pentru familie, pentru Dumnezeu.
ajunge să ne domine mintea noastră (gândurile, imaginaţia, planurile).
are un spirit competitiv. Se hrăneşte din invidia generată de succesul material al altora.
generează mândrie, un spirit de superioritate, atunci când reuşim.
Ce spune Biblia? Negreşit, evlavia însoţită de mulţumire este un mare câştig. Căci noi n-am adus nimic în lume, şi nici nu putem să luăm cu noi nimic din ea. Dacă avem, dar, cu ce să ne hrănim şi cu ce să ne îmbrăcăm, ne va fi de ajuns. Cei ce vor să se îmbogăţească, dimpotrivă, cad în ispită, în laţ şi în multe pofte nesăbuite şi vătămătoare, care cufundă pe oameni în prăpăd şi pierzare. Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor; şi unii, care au umblat după ea, au rătăcit de la credinţă şi s-au străpuns singuri cu o mulţime de chinuri. (1 Timotei 6:6-10).
Aceste versete ne spun că:
Materialismul nu îţi rezolvă problemele ci îţi creează probleme: ispite, curse, pofte nesăbuite, probleme în casă (cel lacom de câştig îşi tulbură casa – Proverbe 15:27), competiţie absurdă (cine iubeşte argintul nu se satură niciodată de argint – Eclesiastul 5:10).
Materialismul generează probleme spirituale – rătăcire de la credinţă.
Materialismul produce şi un dezechilibru emoţional – o mulţime de chinuri (lipsa bucuriei şi a păcii).
Biblia recomandă cumpătare: vers. 8 , Evrei 13:5 , Genesa 28:20 (Iacov), Prov. 30:8,9 şi ca soluţie pentru a scăpa de presiunea materialismului, Biblia recomandă valorile spirituale, care nu sunt compatibile cu cele materiale: Iar tu, om al lui Dumnezeu, fugi de aceste lucruri, şi caută neprihănirea, evlavia, credinţa, dragostea, răbdarea, blândeţea. (1 Timotei 6:11).
Concluzii:
Bogăţia nu este păcat dar nu este o virtute (ea nu te face valoros). În schimb bogăţia te poate îndepărta de Dumnezeu (nu te mai simţi dependent de Dumnezeu) şi obţinerea bogăţiei poate fi făcută prin procedee păcătoase.
Bogăţia şi bunăstarea nu sunt întotdeauna semnul binecuvântarii divine.
Sărăcia nu este o virtute şi nici semnul lipsei binecuvântării divine.
2. Preocuparea exagerată pentru imagine – este în ziua de astăzi una dintre priorităţile lumii în care noi trăim. La aceasta au contribuit din plin dezvoltarea economică şi mai ales mijloacele media din ce în ce mai avansate şi mai sofisticate – Eclesiastul 1:8 – ochiul nu se mai satură privind.
Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară, care stă în împletitura părului (coafura), în purtarea de scule de aur (bijuteriile), sau în îmbrăcarea hainelor (ţinuta vestimentară) (1 Petru 3:3).
De ce trebuie să fim atenţi la ţinuta vestimentară şi la celelalte „accesorii” (coafura şi bijuteriile)?
Întotdeauna exteriorul este expresia interiorului. Un consilier de imagine al unuia dintre preşedinţii SUA, spunea că el atunci când dă faţă cu o persoană pe care nu o cunoaşte, din aspectul ei exterior, el desprinde nouă lucruri, printre care: nivelul economic, nivelul de pregătire, poziţia socială, rafinamentul, nivelul de educaţie, este vrednic de încredere, caracterul moral.
Noi suntem indicatoare spre Dumnezeu. Noi vrem să ne îmbrăcăm bine deoarece: vrem să ne plăcem nouă înşine şi pentru că vrem să plăcem altora (să fim acceptaţi de grup), iar aceste două motive nu sunt compatibile cu statutul unui creştin care are ca prioritate sfinţenia şi prezentarea Evangheliei celor nemântuiţi.
Există o strânsă legătură între închinare şi ţinută – (Genesa 35:1 – 4 … scoateţi dumnezeii străini care sunt în mijlocul vostru ; 1Timotei 2:9 Vreau, de asemenea, ca femeile să se roage îmbrăcate în chip cuviincios.
În cea ce priveşte ţinuta exterioară, Biblia recomandă două lucruri: simplitate şi decenţă. Simplitatea este opusul extravaganţei, iar decenţa este opusul indecenţei. Hainele scumpe (de marcă) înseamnă cheltuieli inutile, cresc diferenţele dintre noi, provoacă mândrie şi invidie. Decenţa ne învaţă care părţi ale corpului trebuiesc acoperite şi ni se cere decenţă pentru a evita seducerea de tip sexual.
3. Domeniul muzical – are de-a face cu latura emoţional-afectivă a omului. Fiecăruia îi place să asculte o melodie s-au chiar să cânte. Pentru creştini, cântarea depăşeşte latura emotiv-afectivă şi are o puternică conotaţie spirituală, dar problemele intervin atunci când alegem stilul în care vrem să cântăm. Există o tendinţă tot mai accentuată, în special între tineri, ca să integrăm în muzica creştină toate stilurile actuale, inclusiv cele mai noi „de pe piaţă” cum ar fii rock, rapp, hip-hop, etc. Întrebarea care trebuie pusă aici este: unde este limita? Care este linia care face demarcaţie dintre muzica din lume şi cea din biserică, pentru a nu cădea în extrema de a fii cedat presiunii culturale, sau în limbajul biblic, să ne fii potrivit chipului veacului acestuia?
Pentru a putea face o delimitare între muzica care se califică pentru a fi cântata în biserica şi cea care nu se califică, trebuie să avem în vedere câteva principii:
a. De ce cântăm? Care este scopul care îl urmărim prin cântare? Cântarea în biserica trebuie să urmărească două scopuri fundamentale:
scopul devoţional (închinarea)
scopul evanghelic (de a-l prezenta pe Hristos oamenilor)
b. Cântarea transmite un mesaj. În ce formă transmitem acest mesaj oamenilor, folosind cântarea devoţională sau evanghelică? Uneori noi spunem: nu este importantă forma, este importantă numai esenţa. Esenţa unei cântări este mesajul prin care este lăudat Hristos, sau El este prezentat oamenilor. Dacă nu este importantă forma, atunci acelaşi mesaj (esenţa) îl putem transmite oricum, dar practica ne dovedeşte că greşim. Nu poţi să-i spui ,,te iubesc” persoanei iubite, având fruntea încreţită sau pumnul strâns. Tot aşa, nu putem să-l lăudăm pe Domnul în mijlocul unui vacarm produs de sunetul strident al instrumentelor sau urlând de-a dreptul.
c. Mediul cultural în care trăim ne influenţează. Cărui auditoriu (din ce cultură) ne adresăm prin cântare sau din ce cultură vin cei care cântă? Nu putem să impunem în secolul 21 să se cânte după stilul gregorian, dar nici să transformăm biserica într-o mini-discotecă, motivând că aşa vom atrage lumea să asculte Evanghelia.
d. Trebuie să dovedim înţelepciune şi să manifestăm îngăduinţă cu cei slabi din biserică. Nu toată lumea este receptivă la schimbare şi nici chiar atunci când schimbările sunt pozitive şi dau rezultate. Şocul schimbărilor ar putea să zdruncine credinţa unora, care dezamăgiţi vor căuta alte biserici mai conservatoare unde nu se acceptă schimbarea, dar probabil sunt deficitari la învăţătură sau la pastoraţie / consiliere. De aceea trebuie să avem în vedere acest lucru, să manifestăm îngăduinţă, înţelepciune, să ştim să facem doar acei paşi care pot fii asimilaţi de majoritatea (sunt unii care nu se vor schimba niciodată) şi să cedăm dacă acest lucru pune în pericol stabilitatea spirituală a unor fraţi slabi, dar sinceri.
4. Valorile morale – sau cum trăim din punct de vedere etic.
Astăzi se vorbeşte tot mai mult de un nou tip de moralitate, specific vremurilor noastre, iar cei care se opun acestei noi moralităţi, sunt consideraţi obtuzi, retrograzi, conservatori, ignoranţi, homofobi, etc. Problemele la care mă refer aici sunt: castitatea, relaţiile premaritale, avortul, divorţul, infidelitatea conjugală, planificarea familială, homosexualitatea, noile modele ale familiei, etc.
Probabil că unii vor obiecta spunând că majoritate acestor tipuri de comportament există şi au fost practicate de când există rasa umană. Într-adevăr aşa este, dar diferenţa din vremurile noastre este că acestea nu mai sunt condamnate de opinia publică . Faptele enumerate mai sus nu sunt doar tolerate ci sunt încurajate şi practicate pe scară largă, iar guvernanţii au emis legi care le apără şi le acordă libertate de a fii practicate. Efortul care este depus astăzi, şi aici îşi dau concursul presa, în special televiziunea, şcoala, guvernanţii, diferite organizaţii civice, partidele politice, etc, este ca să introducă conceptul de normalitate ale acestor practici, în percepţia opiniei publice. Ceea ce este de-a dreptul îngrijorător, în opinia mea şi a multora, este că acest concept de normalitate este aproape asimilat, iar în generaţiile următoare, nici nu se va mai pune problema că ar putea fii altfel.
Ce are de spus Biserica la acest capitol al moralităţii? Ne adaptăm noilor vremuri? Acceptăm toate acestea şi ne resemnăm spunând că oricum nu se mai poate face nimic? Încercăm să reinterpretăm Scriptura ca să avem o bază biblică pentru noua moralitate, aşa cum deja au făcut unele „biserici”?Ne închidem în cercul nostru şi astfel să nu permitem ca infecţia răului să ne afecteze şi nu permitem nimănui să iasă şi nici să intre?
Nu vreau să argumentez biblic arătând că toate tipurile de comportament enumerate mai sus sunt comportamente deviante şi în contradicţie flagrantă cu moralitatea Scripturii. Şi nu pentru că nu aş avea suficiente texte la care să fac trimitere. Cred că ne este destul de limpede că Dumnezeu nu a aprobat şi nici nu va aproba vreodată noua moralitate. Dar ce avem de făcut?
Trebuie să dovedim loialitate şi fidelitate faţă de învăţătura Scripturii, care să fie baza comportamentului nostru de fiecare zi.
Trebuie să dovedim consecvenţă faţă de Scriptură, printr-o trăire morală continuă. Trebuie să dovedim oamenilor că se poate trăi şi în altă formă decât majoritatea.
Armonia din familie şi trăirea morală a părinţilor, îmbinate cu învăţătura biblică, trebuie să se constituie în baza moralităţii pentru noua generaţie.
Biserica trebuie să fie cea care să promoveze morala biblică prin învăţătură sănătoasă, trăire sfântă a tuturor şi în special a liderilor şi să ia poziţie fermă faţă de încălcarea normelor morale.
Creştinii în general, prin vocea Bisericii sau a altor organizaţii creştine, trebuie să-şi facă auzită vocea, luând poziţie faţă de legile guvernului, faţă de toleranţa excesivă a acestuia privind imoralitatea deşănţată afişată public, faţă de educaţia din şcolile publice, faţă de relativismul moral al persoanelor publice, etc.
Înainte de a încheia, trebuie să mai răspundem la o întrebare: De ce trebuie să ne conformăm învăţăturii Scripturii şi nu modelului lumii acesteia? Pe de o parte învăţătura etică a Scripturii are în vedere bunăstarea noastră fizică, emoţională, a partenerului de căsnicie şi a copiilor noştri. Experienţa cotidiană ne arată răul şi durerea provocată de un comportament moral deviant. Câţi tineri sunt nefericiţi în căsătorie pentru că înainte au trăit în imoralitate, câţi soţi şi soţii suferă din cauza infidelităţii, câţi copii trăiesc şi cresc dominaţi de un sentiment de mânie, frustrare şi chiar vinovăţie, datorită divorţului părinţilor, fără să mai vorbim de sentimentele de vinovăţie marcate de avorturi sau infidelitate. Tocmai pentru acest lucru înţeleptul spune că „o femeie cinstită … este mai de preţ decât mărgăritarele” (Proverbe 31:10).
Pe de altă parte, şi aici este de fapt esenţa învăţăturii etice a Scripturii, trebuie să respectăm etica Scripturii, deoarece aceasta priveşte spre viaţa eternă. Nu putem avea pretenţii să moştenim Cerul, trăind aşa cum vrem noi pe acest pământ. Cuvântul lui Dumnezeu este foarte clar în această privinţă: „Nu vă înşelaţi: „Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit.” Ce seamănă omul, aceea va şi secera. Cine seamănă în firea lui pământească va secera din firea pământească putrezirea; dar cine seamănă în Duhul va secera din Duhul viaţa veşnică”. (Galateni 6:7-8).
Comments