SUNTEM ÎN CRIZĂ. EXISTĂ OARE SOLUŢII

     Ştiu că este un subiect de actualitate. Oriunde ai fii numai despre aceasta se discută. Se află pe prima pagină a ziarelor, în toate emisiunile de ştiri, pe masa de lucru a guvernului, este preocuparea majoră a oamenilor de afaceri, a sindicatelor şi bineînţeles a omului de rând. Nu este prima dată când omenirea se confruntă cu astfel de situaţii. Criza economică din deceniul trei al secolului trecut sau criza energetică din deceniul şapte, sunt exemple evidente şi analiştii le folosesc ca referinţe când este vorba să analizeze criza actuală. Nu ştiu cum se face dar se pare că toată lumea ar avea soluţii numai că alţii nu-i lasă să le pună în practică. Deci în final tot alţii sunt de vină.

Nu am de gând să merg pe acest drum: să încerc să găsesc vinovaţii sau să vin şi eu cu soluţii şi apoi să-mi găsesc scuze spunând că alţii sunt de vină.

Textul din Scriptură care m-a făcut ca să meditez asupra a ceea ce se întâmplă în aceste zile este cel din 2 Timotei 3: 1 – 5.

„Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele. Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără evlavie, fără dragoste firească, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, neîmblânziţi, neiubitori de bine, vânzători, obraznici, îngâmfaţi; iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu; având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea. Depărtează-te de oamenii aceştia”.

Cu prima frază a versetului 1 suntem de acord cu toţii: este adevărat că trăim vremuri grele. Numai că ceea ce urmează ne cam descumpăneşte. Toţi ne plângem că nu avem. Nu avem de lucru, nu avem bani, nu putem să cumpărăm ceea ce avem nevoie, etc şi nu contest faptul că sunt familii care se confruntă cu dificultăţi evidente. Dar textul nostru ne spune că problema nu se află în a avea sau a nu avea. Problema este în a fii sau a nu fii. Sunt vremuri grele pentru că oamenii sunt într-un anumit fel şi de fapt ar trebui să fie altfel. Sunt sigur că am fii scutiţi de foarte multe necazuri dacă nu ar exista iubirea de sine, iubirea de bani, lăudăroşia, trufia, etc. De asemenea lumea aceasta ar fii cu totul altfel dacă oamenii l-ar iubi cu adevărat pe Dumnezeu.

Concluzia firească este că dacă ar fii să căutăm cauzele crizei atunci acestea ar trebui să le căutăm la noi. Să privim înspre noi înşine şi să ne întrebăm: suntem noi oare ceea ce ar trebui să fim cu adevărat? Totuşi trebuie să facem aici o completare necesară. Cînd vorbim de faptul că noi ar trebui să fim într-un anumit fel trebuie să existe un standard, un etalon, o referinţă. Iată ce spune apostolul Ioan:

1 Ioan 2:3-6 „Şi prin aceasta ştim că Îl cunoaştem, dacă păzim poruncile Lui. Cine zice: „Îl cunosc”, şi nu păzeşte poruncile Lui, este un mincinos, şi adevărul nu este în el. Dar cine păzeşte Cuvântul Lui, în el dragostea lui Dumnezeu a ajuns desăvârşită; prin aceasta ştim că suntem în El. Cine zice că rămâne în El trebuie să trăiască şi el cum a trăit Isus”.

Isus a trăit o viaţă impecabilă din punct de vedere etic, moral sau practic. Nu s-a lăsat măgulit de cei care îl aclamau şi voiau să-l facă împărat, şi-a făcut timp pentru un cerşetor orb sau pentru o femeie păcătoasă, nu a tolerat ipocrizia şi corupţia fruntaşilor religioşi, nu s-a lăsat intimidat de puterea politică (Pilat sau Irod) şi s-a opus cu o tenacitate extraordinară chiar şi ofertelor atât de ademenitoare pe care i le-a servit pe tavă diavolul însuşi.

Un alt text care merge pe aceeaşi linie este cel din Ieremia 7:1 – 10. Evreii în vremea aceia erau şi ei în criză, dar o criză mult mai profundă. Puternicii lumii de atunci, babilonienii, deja deportaseră în Babilon primul val de prizonieri iudei şi ameninţarea unor noi deportări sau chiar distrugerea totală erau realităţi în devenire. Într-un asemenea cadru, al războiului, al sărăciei şi al incertitudinii, poporul îşi pierduse nu doar bunurile materiale ci şi libertatea, unii şi-au pierdut pe cei dragi sau alţii şi-au pierdut chiar viaţa. Şi pentru ei erau vremuri grele. Şi totuşi în acest context, Dumnezeu le reproşează că toate acestea li se întâmplă pentru că ei nu erau ceea ce Dumnezeu aştepta de la ei. Un lucru important de reţinut era că iudeii nu erau în stare să recunoască acest fapt. Ei se „hrăneau cu nădejdi înşelătoare”, adică trăiau o mare amăgire.

Prima minciună pe care ei o credeau era de natură teologică. Dacă mergem la Templu şi îndeplinim ceremoniile de acolo, totul se rezolvă, gândeau ei. Este exact ceea ce vedem azi la dimensiuni considerabile în această cultură iudeo-creştină. Spiritualitatea se rezumă la a merge din când în când la biserică sau să fi fost cândva botezat acolo.

A doua minciună era una de natură materială. Deşi trăiau în contextul amintit mai sus, totuşi fiecare încerca să se „descurce” chiar dacă o făceau asuprind pe cei mai vulnerabili dintre ei: străinii, orfanii şi văduvele, sau trebuiau să se folosească de unele metode nepotrivite cum ar minciuna. Nu vreau să fac alte comentarii pe această temă. Este suficient să privim în jurul nostru, să urmărim ştirile sau să citim ziarele. Mereu şi mereu noi cazuri de corupţie cu protagonişti din sferele cele mai înalte.

A treia minciună este de natură spirituală. Iudeii pe lângă faptul că mergeau la Templu, slujeau şi altor dumnezei cărora le-au zidit altare şi le ardeau tămâie. Astăzi misticismul este la modă. Suntem creştini dar putem să consultăm şi horoscopul, să mergem la ghicitori, să practicăm yoga sau să apelăm la medicina alternativă.

A patra minciună este de natură sexuală. Ce contează că încălcăm normele de conduită pe care Dumnezeu le-a lăsat bine definite pentru cadrul intim al familiei. Aşa gândeau iudeii în vremea lui Ieremia şi aşa gândesc majoritatea astăzi.

Mesajul din Ieremia cap. 7 este clar. Relaţia cu Dumnezeu nu se rezumă la ceremonialuri seci sau la o simplă apartenenţă la o anumită comunitate. Relaţia cu Dumnezeu începe de la o decizie personală şi conştientă, continuă cu o trăire după normele Scripturii şi se menţine prin consecvenţă, renunţare şi sacrificiu.

Ieremia 7:22-23  „Căci n-am vorbit nimic cu părinţii voştri şi nu le-am dat nicio poruncă cu privire la arderi de tot şi jertfe, în ziua când i-am scos din ţara Egiptului. Ci iată porunca pe care le-am dat-o: „Ascultaţi glasul Meu, şi Eu voi fi Dumnezeul vostru, iar voi veţi fi poporul Meu; umblaţi pe toate căile pe care vi le-am poruncit, ca să fiţi fericiţi.”

De ce suntem în criză? Toată lumea înţelege criza în termeni economici şi nimeni nu priveşte mai departe spre criza spirituală şi spre criza morală în care ne aflăm. Criza spirituală modernă îşi are rădăcinile în deriva ideologică din sec. 19. Teologia liberală care reinterpreta Scriptura, punând accentul pe latura etică şi eliminând pe cea escatologică; umanismul promovat de revoluţia franceză; materialismul lui Karl Marx şi naturalismul lui Charles Darwin, încetul cu încetul i-au îndepărtat pe oameni de Dumnezeu.

Criza spirituală a generat o criză morală declanşată în deceniul şase al secolului trecut. Atunci au început mişcările de nesupunere civică, protestele anti-sistem, descătuşarea sexuală, muzica rock, consumul de droguri, ţinuta indecentă etc. Apoi au urmat legile care permiteau avortul, divorţul şi cele mai recente, care permit căsătoria dintre persoanele de acelaşi sex şi adopţia copiilor de către astfel de cupluri. A fost scoasă rugăciunea din şcolile publice, nu se mai predă creaţionismul în favoarea evoluţionismului, au fost date jos inscripţiile şi plăcile cu cele 10 porunci din instituţiile publice.

Rezultatele sunt cele pe care le vedem. De fapt orice ideologie îşi va găsi exprimarea şi implicit rezultatele, aproximativ după două generaţii. Cei care conduc lumea azi, sunt cei care erau studenţi în anii `60 sau `70 atunci când s-a „redefinit” moralitatea, aşa că nu ar trebui să ne mirăm de legile pe care aceştia le promovează. Oare cum va arăta lumea când cei care astăzi sunt educaţi (mai corect ar fi „intoxicaţi”) în şcoli cu aceste „valori morale”, vor ajunge să deţină puterea fie pe cea politică, fie pe cea economică?

Eu totuşi încerc să rămân optimist. Niciodată Dumnezeu nu s-a lăsat fără mărturie, nici pe vremea lui Ilie, nici în sec.15 şi nici în vremurile moderne. Numai că atunci ca şi în alte perioade istorice, s-au găsit oameni care au mers drept în timp ce toată lumea mergea strâmb. Dumnezeu are nevoie de mine şi are nevoie de tine ca să formăm acea minoritate care să spună adevărul majorităţii. Nimeni nu te va întâmpina cu flori, nu vei fii apreciat sau aclamat, dimpotrivă vei fii marginalizat şi ridiculizat. Eşti gata pentru asemena sacrificiu? Acesta este singurul drum pe care se iese din criză.

#criză #Ezechia #soluţii