Papa Francisc – antidotul în faţa apogeului bisericilor evanghelice

„Noi nu suntem catolici.” Această pancartă l-a întâmpinat pe Benedict XVI când a vizitat Mexicul, în martie 2012. I-au dedicat-o membrii bisericii Luz del Mundo (Lumina Lumii),una dintre multele comunități evanghelice de succes din America Latină, și care au avut o Convenție multitudinară în afara orașului Leon, un oraş din centrul acestei ţări aztece, chiar în aceleași zile în care papa a vizitat același oraș.

Aşa începe acest articol interesant, publicat în El Confidencial de către Dario Menor, un ziarist spaniol care lucrează ca trimis special in Italia, pentru mai multe medii de comunicaţie din Spania (între care La Razon şi Ondacero), din care vă reproducem în continuare.

Această întâlnire din Mexic, ce s-a desfăşurat într-un templu imens împodobit cu lumini de culori stridente a constituit o probă a puterii pe care Biserica Evanghelică o are și un avertisment pentru Vatican: țările din America Latină, în special cele mai populate, cu Brazilia și Mexic în frunte, nu mai sunt teritoriu de dominaţie absolută pentru catolici.

Provocarea este mare pentru papa Francisc, care de când a fost ales episcop al Romei, acum nouă luni, s-a referit de mai multe ori la această tendință. Ultima dată a fost cu ocazia unei reuniuni apostolice numite Evangelii Gaudium, unde a spus că aceste mișcări, „unele care tind spre fundamentalism și altele care propun o spiritualitate fără Dumnezeu”, vin să umple „golul lăsat de raționalismul secular”. Suveranul Pontif face și autocritică și recunoaște că parte din succes este datorită faptului că unii catolici „nu experimentează apartenența lor la Biserica Catolică”, datorită birocrației și pentru că structurile și climatul bisericii sunt „neprimitoare”.

Cheile succesului evanghelic

Evanghelizare în Timişoara cu Reinhard Bonnke

Pentru Alberto Melloni, profesor de Istoria Creștinismului la Universitatea din Modena și Reggio Emilia, Biserica Catolică are în creșterea galaxiei evanghelice una dintre marile întrebări la care trebuie să răspundă. „Penticostalismul are succes în America Latină și în Africa pentrucă oferă un creștinism comercial, conservator din punct de vedere moral și diferit din punct de vedere teologic. Acordă importanță mai ales la două lucruri: vindecării și Duhului”, a spus.

Melloni critică lectura „fundamentalistă” ce aceste grupuri creștine o fac asupra Bibliei și avertizează că răspunsul Romei cere o reflecție profundă: „Este o problemă teologică de un rang foarte înalt. Trebuie să încercăm să înțelegem dacă valul penticostalist are lucruri pozitive în el, care trebuiesc să fie copiate. Aceasta s-a făcut şi cu protestantismul, s-a luat lucruri din el”.

Dar, ce-l conduce pe un catolic să-și schimbe biserica? În Rio de Janeiro, unde papa Francisc s-a aflat înconjurat de mulțime în luna iulie 2013, cu prilejul Zilei Mondiale a Tineretului, s-au putut asculta mărturii ca și a lui Vinicius Farias: „În ciuda faptului că am reușit să am de toate în viață, familie, muncă, casă, mașină… tot simțeam un gol în interior. Mergeam duminicile la o biserică catolică, dar golul continua. Până ce am fost la o sărbătoare de la Assemblies of God (Adunările lui Dumnezeu, bis. penticostale n.tr.), și totul s-a schimbat când l-am cunoscut acolo pe Isus”.

Assemblies of God este grupul evanghelic care are cel mai mare succes în Brazilia şi promovează o poziţie conservatoare, fiind împotriva căsătoriei între homosexuali și împotriva avortului. De fapt, Silas Malafaia, un pastor foarte cunoscut din acest grup, este un adversar foarte fervent al Guvernului condus de Dilma Rousseff.

Malafaia și alți pastori evanghelici, cum este şi Marcos Feliciano, au o mare influenţă în opinia publică cariocă, datorită canalelor de televiziune controlate de aceste grupuri. Obțin și foarte mulți adepți prin prezența lor în zonele cele mai sărace. În cartierul mărginaş Manguinhos, o zonă vizitată de Papa în timpul șederii lui în Rio de Janeiro, sunt foarte multe localuri dedicate cultului grupelor de penticostali, dar este o singură capelă catolică şi aceasta mică.

„Noi planificăm motto-uri, ei se roagă cu oamenii”

„Noile mișcări religioase și noile secte sunt comunități călduroase, entuziaste, pline de vitalitate, unde emoția, cântecul și misionarismul sunt primordiale. Sunt un semn al timpurilor ce strigă de mulți ani către biserici căci este un gol pastoral și spiritual în mulțimile însetate după Dumnezeu”. Cu aceste cuvinte explică acest fenomen preotul catolic din Uruguay, Miguel Pastorino, secretar în Reţeaua Iberoamericană pentru Studiul Sectelor. „În timp ce noi planificăm motto-uri pastorale, ei ies și vorbesc din casă în casă oamenilor despre Dumnezeu, le citesc din Biblie și se roagă cu ei în casele lor”, recunoaște.

Cifrele adeveresc că diversele comunități creștine evanghelice presupun o tot mai mare concurență pentru Roma. Conform datelor din Latinobarometru, catolicii din America Latină au trecut de la 75% din populație, la mijlocul anilor 90, la a fii în ziua de astăzi doar 65%. Bună parte din acest teren l-au câștigat evanghelicii. 7,6% dintre mexicani declară că aparțin acestei biserici, cu aproape 2,5 % mai mult decât în 2000. Brazilia este totuşi țara în care această explozie a fost cea mai mare. În 1980, 6,6% din populație erau evanghelici, iar conform ultimului recensământ realizat în 2010, acum sunt 22,2%. În această perioadă de timp catolicii au trecut de la 90% la 63%.

În multe țări africane cu o tradiție creștină se întâmplă fenomene asemănătoare, în timp ce în Europa, datorită sosirii imigranților, în special din America Latină și convertirii persoanelor îndepărtate de la credință, numărul bisericilor și creștinilor evanghelici, de asemenea crește. În Spania localurile evanghelice presupun deja un 12% din total. Conform Ghidului de locuri de cult de diverse religii, spațiile de credință evanghelică au crescut în Spania de la 2.944 în 2011 la 3.466 în acest an, ceea ce presupune o creștere de 17%. În aceeași perioadă de timp, numărul de localuri catolice nu s-a schimbat.

Pastorino nu este de acord cu folosirea termenului de „secte penticostale” ce mulți catolici îl folosesc pentru a cataloga aceste realități bisericești. El face distincție între comunitățile „deschise la dialogul ecumenic şi cu un important angajament apostolic şi social pe continent” şi acele grupuri fanatice care realizează o „manipulare psihologică a credincioşilor săi”, fac un prozelitism agresiv, au lideri autoritari şi sunt departe de doctrina creştină. Sunt un sincretism ce amestecă spiritism, rituri afrobraziliene, penticostalism şi elemente catolice, cu o strategie de marketing. „Sunt un amestec, dificil de numit creştin sau evanghelic”, a explicat Pastorino. Denunţă de asemenea lipsa angajamentului social şi fraudele comise în colectarea banilor şi cu aşa zisele minuni. Include aici acele comunităţi care sunt promotoarele aşa numitelor „teologii a prosperităţii” şi a „teologiei sănătăţii”.

Intelectuali evanghelici precum italianul Paolo Ricca, profesor la Facultatea Valdenză de Teologie din Roma, recunoaşte existenţa sectelor în interiorul evanghelicilor, dar arată că acestea există şi între catolici. „În toate bisericile există un anumit spirit sectar. „Ce există în spatele Legionarilor lui Hristos sau în Comuniune şi Eliberare”, întreabă Ricca? „Creşterile din cadrul mişcării penticostale sunt cele mai importante noutăţi din panorama creştină mondială. Este vorba de o realitate importantă care nu poate fii judecată numai ca şi cum ar fi vorba de o sectă”. În opinia lui, explozia evanghelică se datorează a doi factori. Primul este că serviciile divine sunt „mai pline de viaţă şi sunt capabile de a descoperi valori creştine precum frăţia, permiţând credincioşilor să fie protagonişti şi nu asistenţi creduli. Al doilea, care în comparaţie cu catolicismul, nu este vorba de o credinţă moştenită, transmisă de la tată la fiu, ci de o însuşire personală. „Hristos devine experienţa personală a fiecăruia în parte şi nu este ceva ce mi-au lăsat părinţii sau bunica, ceva ce eu voi transmite apoi copiilor”.

Antidotul Francisc

Faţă de creşterea evanghelică, Biserica Catolică din anumite ţări din America Latină a început să ia măsuri copiind anumite elemente de la aceste grupări creştine. Exemplul cel mai clar este în populara mişcare braziliană, Canção Nova, care include o liturghie similară cu a evanghelicilor, cu timp special pentru muzică şi mişcare. Timp de mulţi ani, lui Jorge Mario Bergoglio, nu i-au plăcut aceste contaminări evanghelice între catolici. A mărturisit el însuşi în avionul cu care se întorcea din Rio de Janeiro. „Aceştia confundă o celebrare liturgică cu o şcoală de samba, aşa am comentat în trecut”, a spus. Apoi, după ce a cunoscut mai bine Mişcarea de Renovare Carismatică „s-a convertit” şi acuma o consideră ca „un har” pentru toată biserica. „Nu serveşte numai pentru a evita ca unii catolici să treacă la confesiunile penticostale” a explicat Bergoglio.

Un mare cunoscător a rivalităţii ce presupune mişcarea evanghelică, cum este arhiepiscopul mexican Carlos Aguiar, preşedinte al Consiliului Episcopal Latinoamerican, recunoaşte că Biserica Catolică poate învăţa de la aceste grupuri ecleziastice. „Dumnezeu se face prezent în toţi oamenii de bună credinţă şi întotdeauna când omul datorită credinţei lui, promovează binele umanităţii, merită să fie imitat şi să ne solidarizăm cu el” a spus.

Pastorino, pe de altă parte, propune „vaccinul” său contra „prozelitismului sectelor” şi dinspre alte biserici. „O autentică convertire şi o evanghelizare care să nu presupună că dacă cineva participă la prima comuniune şi este confirmat, deja are credinţă şi este foarte catolic. Aceasta este de neconceput”. Se decantă pentru a oferi o autentică „experienţă de întâlnire cu Hristos”. Ideile sale sunt împărtăşite de către Papa, aşa cum se vede în Evangelii Gaudium. Oricare ar fi răspunsul, acesta în nici un caz nu trebuie să ajungă la un „penticostalism catolic”, susţine în schimb Melloni.

Cu toate că este prematur pentru a se vedea dacă „efectul Francisc” ce deja se percepe în multe ţări catolice prin întoarcerea la credinţă a multe persoane îndepărtate, va servi de asemenea pentru a opri creşterea evanghelicilor. Totuşi predispoziţia evanghelicilor spre Bergoglio este mult diferită. O confirmă Ricca: „pentru prima dată există o judecată pozitivă înspre papă, ştiind că poziţia bisericilor protestante întotdeauna a fost negativă. Francisc este un om liber care a început schimbarea tabloului tradiţional al papalităţii. Gesturile şi deciziile sale sunt apreciate de către evanghelici”. Această bună atitudine nu semnifică pentru profesorul Ricca, că membrii acestor comunităţi vor trece la o comuniune deplină cu Roma. „Se vor face paşi înainte în dialogul ecumenic , dar obiectivul acestui dialog nu este ca toţi să devenim catolici. Cu Francisc nu este suficient pentru a convinge Bisericile născute din Reformă. Probabil ne îndreptăm înspre o comuniune în care să se respecte tradiţiile fiecăruia şi să existe o recunoaştere reciprocă. „Bergoglio provoacă simpatie între evanghelici dar nu este un magnet ecumenic”, a concluzionat Ricca.

#PapaFrancisc #Vatican #penticostali #catolici #biserica