La împlinirea vremii

Dar, când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca să răscumpere pe cei ce erau sub Lege, pentru ca să căpătăm înfierea. (Galateni 4:4-5)

Fiecare dintre noi îşi stabileşte anumite proiecte în viaţă, unele dintre acestea fiind bine marcate în timp. Vrem să ajungem la o anumită performanţă, să urcăm un număr determinat de trepte, să atingem anumite cifre, să trecem un examen, să obţinem o licenţă sau o diplomă. Unul dintre factorii care sunt determinanţi în a ajunge unde ne-am propus, este timpul. Pe lângă dedicarea, munca şi consecvenţa noastră, timpul este cel care joacă un rol foarte important. Tocmai pentru acest lucru, omul super-ocupat, dominat de filosofia materialistă din civilizaţia occidentală, se lasă ghidat de sintagma „timpul înseamnă bani”.

Dar din punct de vedere spiritual, oare timpul nu îşi are rolul lui? Din ce perspectivă ar trebui oare să ne programăm viaţa noastră? Dintr-o perspectivă materialistă (să adunăm cât mai mulţi bani sau bunuri), dintr-o perspectivă hedonistă (să facem tot ce ne place), dintr-o perspectivă vedetistă (să ajungem deasupra tuturor şi să fim văzuţi de toţi), sau dintr-o perspectivă a eternităţii, trăindu-ne viaţa în aşa fel încât la sfârşitul vieţii noastre să moştenim, viaţa veşnică?

Înainte de a intra în subiect, trebuie să facem o precizare: vremea din textul biblic nu face trimitere la datele climatice din perioada respectivă, ci se referă la o anumită perioadă de timp. De exemplu, vremile sau soroacele din Faptele Ap. 1:7, ar trebui traduse prin timpurile şi anii. Dar respectând terminologia biblică, chiar dacă este oarecum depăşită în anumite aspecte, în meditaţia ce urmează, vom folosi aceiaşi termeni utilizaţi de Cornilescu.

1. Vremea când trebuia să se nască Mesia

În vremea aceea a ieşit o poruncă de la Cezar August să se înscrie toată lumea. (Luca 2:1)

Pe când erau ei acolo, s-a împlinit vremea când trebuia să nască Maria. Şi a născut pe Fiul ei cel întâi născut, L-a înfăşat în scutece şi L-a culcat într-o iesle, pentru că în casa de poposire nu era loc pentru ei. (Luca 2:6-7)

Mulţi se întreabă privitor la tot ce s-a întâmplat în timpul Vechiului Testament, crezând că toată această perioadă de timp este inutilă şi fără de valoare. Nu vreau să intru în detalii, lăsând doar o singură menţiune pe care o face Pavel în 1 Corinteni 10:11, unde spune că  „aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde şi au fost scrise pentru învăţătura noastră, peste care au venit sfârşiturile veacurilor”. Ceea ce vreau să spun însă, este că Dumnezeu are un timp al său, pe care îl gestionează în aşa fel pentru a-şi duce Planul Său la îndeplinire.

Mesia trebuia să vină la un anumit moment al istoriei, într-un anumit loc şi în circumstanţe foarte bine precizate. Profeţii au vorbit despre El într-un mod foarte exact, cu detalii şi toate acestea s-au împlinit întocmai. Misiunea pentru care El a venit, de asemenea era bine precizată în Planul lui Dumnezeu, atât pentru Israel cât şi pentru neamuri. Scopul venirii lui Mesia era unul singur, „că El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale.” (Matei 1:21) aşa cum este precizat de înger când acesta stă de vorbă cu Iosif. Apostolul Pavel, un teolog prin excelenţă, este foarte explicit când vorbeşte de misiunea lui Isus Hristos pe pământ:

„Pe El, Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispăşire, ca să-Şi arate neprihănirea Lui; căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungii răbdări a lui Dumnezeu” (Romani 3:25)

„În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor (…) după planul pe care-l alcătuise în Sine însuşi, ca să-l aducă la îndeplinire la împlinirea vremurilor, spre a-Şi uni iarăşi într-unul, în Hristos, toate lucrurile: cele din ceruri şi cele de pe pământ”. (Efeseni 1:7-10)

1. Vremea care totdeauna ne este prielnică

Isus le-a zis: „Vremea Mea n-a sosit încă, dar vouă vremea totdeauna vă este prielnică. (Ioan 7:6)

Lucrarea Domnului Isus pe pământ a fost limitată şi s-a desfăşurat în parametrii stabiliţi de Dumnezeu Tatăl. Dar prin lucrarea Lui, s-a deschis un timp favorabil nouă tuturor, de aceea Domnul Isus a făcut această remarcă „vouă vremea totdeauna vă este prielnică”. Este timpul în care putem beneficia de iertare, de vindecare sufletească, de a dobândi o nouă perspectivă şi o speranţă reală privind veşnicia noastră. Isus a început să predice şi mesajul Lui era foarte simplu: El zicea: „S-a împlinit vremea, şi Împărăţia lui Dumnezeu este aproape. Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie.” (Marcu 1:15).

Mulţi percep timpul ca fiind o oportunitate de care profită pentru a-şi realiza proiectele despre care vorbeam mai sus (materialiste, hedoniste sau vedetiste). Când este vorba de veşnicie, cei mai mulţi privesc acest concept ca fiind ceva de domeniul viitorului, deci mai poate aştepta. Prezentul este pentru altceva. În schimb, Domnul Isus vrea să ne facă conştienţi de importanţa momentului, de valoarea acestui timp care ne este favorabil, în care putem să ne rezolvăm problema eternităţii.

De aceea, cum zice Duhul Sfânt: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile, ca în ziua răzvrătirii, ca în ziua ispitirii în pustiu, (Evrei 3:7-8)

1. Vremea îndelungii Lui răbdări

Sau dispreţuieşti tu bogăţiile bunătăţii, îngăduinţei şi îndelungii Lui răbdări? Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă? (Romani 2:4)

Probabil că acel totdeauna din versetul de la care am pornit la punctul anterior, ar sugera ideea că timpul în care putem să profităm de avantajele lucrării lui Isus, este practic nelimitat. Dacă ar fi aşa atunci am putea să ne trăim viaţa aşa cum vrem noi şi apoi în cele din urmă, în ceasul al unsprezecelea, să ne pocăim. Acelaşi lucru ar fi valabil şi dacă am ştii cu exactitate lungimea vieţii noastre şi momentul când Domnul Isus va reveni pe pământ. Dar nu ştim nici una dintre aceste lucruri, oricât de mult ne-am duce la cei care spun viitorul şi oricât de mult am încerca să interpretăm profeţiile privitoare la cea de A Doua Venire a Domnului.

Şi atunci ce este de făcut? Este adevărat că Dumnezeu are o îndelungă răbdare cu noi „şi doreşte ca niciunul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă” (2 Petru 3:9). Dar acest lucru nu înseamnă că răbdarea lui Dumnezeu nu are limite. Există un timp al pocăinţei, un timp în care Dumnezeu ne vorbeşte şi de care trebuie să profităm. O inimă împietrită (care nu vrea să primească mesajul mântuirii) ne va despărţi în cele din urmă de Dumnezeu, iar timpul irosit, în care am ignorat constant mesajul lui Isus Hristos, ne va condamna în Ziua Judecăţii.

Dar, cu împietrirea inimii tale, care nu vrea să se pocăiască, îţi aduni o comoară de mânie pentru ziua mâniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu, care va răsplăti fiecăruia după faptele lui. (Romani 2:5-6)

Misiunea lui Isus pe pământ, în primul rând a fost dirijată spre Israel dar acesta nu a vrut să primească mesajul Lui, în ciuda eforturilor, a insistenţei şi a consecvenţei lui Isus. În cele din urmă, când a văzut că toate eforturile Lui au fost în van, Domnul Isus, privind spre Ierusalim, plânge şi apoi rosteşte judecata: Vor veni peste tine zile, când vrăjmaşii tăi te vor înconjura cu şanţuri, te vor împresura şi te vor strânge din toate părţile: te vor face una cu pământul, pe tine şi pe copiii tăi din mijlocul tău; şi nu vor lăsa în tine piatră pe piatră, pentru că n-ai cunoscut vremea când ai fost cercetată.” (Luca 19:43-44).

1. Vremea suferinţei şi a aşteptării

Faceţi în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri. Vegheaţi la aceasta, cu toată stăruinţa, şi rugăciune pentru toţi sfinţii (Efeseni 6:18)

Eu socotesc că suferinţele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare, care are să fie descoperită faţă de noi. (Romani 8:18)

Pentru cei care au înţeles scopul venirii lui Mesia şi au profitat de oportunitatea care li s-a oferit la un moment dat al vieţii, li se deschide o nouă perspectivă care are ca finalitate viaţa veşnică. Problema este că între momentul convertirii şi cel al intrării în dimensiunea eternităţii, există o perioadă de timp care este o necunoscută în ceea ce priveşte durata. Tocmai pentru faptul că nu ştim care este lungimea zilelor noastre (ca să ştim cât suntem de trecători, aşa cum citim în Psalmul 90), trebuie să fim înţelepţi în ceea ce priveşte modul în care ne gestionăm timpul. Cuvintele care se potrivesc cel mai bine aici sunt cele din Efeseni 5:16 – Răscumpăraţi vremea, căci zilele sunt rele.

Pe de altă parte, timpul aşteptării, este şi un timp al suferinţei. Afirmaţia lui Pavel din 2 Timotei 3:12, este valabilă pentru toţi credincioşii din toate perioadele istorice ale Bisericii, indiferent de coordonata geografică sau cultura în care aceştia au trăit: „De altfel, toţi cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus vor fi prigoniţi”. Dacă nu este vorba de o persecuţie severă cu privare de libertate (deşi sunt mulţi fraţi ai noştri care suferă persecuţie severă în aceste zile), credinciosul veritabil trebuie să accepte şi să sufere marginalizarea socială, ostracizarea, acuzaţiile mincinoase, etc. De asemenea un adevărat copil al lui Dumnezeu nu îşi poate permite vorbirea necugetată, trebuie să demonstreze moderaţie în ceea ce priveşte mâncarea, băutura şi ţinuta vestimentară, trebuie să dovedească corectitudine în relaţii şi inclusiv trebuie să fie dispus să renunţe la anumite drepturi care i se cuvin, dacă cei din lume pretind acest lucru (vezi Matei 5:38 48). Toate aceste lucruri presupun efort, răbdare, rugăciune, energie consumată. Dar nu există altă alternativă pentru cei care vor să meargă până la capăt.

1. Vremea aşezării din nou a tuturor lucrurilor

Pocăiţi-vă, dar, şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se şteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremurile de înviorare şi să trimită pe Cel ce a fost rânduit mai dinainte pentru voi: pe Isus Hristos, pe care cerul trebuie să-L primească, până la vremurile aşezării din nou a tuturor lucrurilor; despre aceste vremuri a vorbit Dumnezeu prin gura tuturor sfinţilor Săi proroci din vechime. (Faptele apostolilor 3:19-21)

Vremea lui Mesia se va sfârşi prin restabilirea tuturor lucrurilor, când vom intra într-o nouă realitate fizică şi spirituală. Nu este momentul să intrăm acum într-o prelegere exhaustivă despre vremurile sfârşitului, dar vreau să fac o precizare în această direcţie, şi fără a face trimitere deloc la  perspectiva biblică a acestui concept. Teoria unui Univers staţionar nu mai este la modă în cercurile ştiinţifice moderne. Astăzi se vorbeşte despre un Univers care se extinde constant, iar dacă privim în urmă, această teorie duce în mod inevitabil la afirmaţia că Universul a avut un început, la fel cum spune şi Scriptura. Acum dacă acceptăm această afirmaţie, logica ne spune că orice început are şi un sfârşit, deci şi Universul va avea un sfârşit. Şi nu trebuie să facem apel la logică pentru a ne sprijini argumentele. Oamenii de ştiinţă spun acelaşi lucru şi sunt foarte îngrijoraţi privind viitorul civilizaţiei noastre. Indiferent din ce punct de vedere privim, ştiinţific sau biblic, concluziile sunt aceleaşi: ne îndreptăm spre un deznodământ, spre un moment al socotelilor, spre o nouă realitate.

Şi dacă aşa stau lucrurile, preluând cuvintele lui Petru,  „fiindcă toate aceste lucruri au să se strice, ce fel de oameni ar trebui să fiţi voi, printr-o purtare sfântă şi evlavioasă, aşteptând şi grăbind venirea zilei lui Dumnezeu, în care cerurile aprinse vor pieri, şi trupurile cereşti se vor topi de căldura focului? Dar noi, după făgăduinţa Lui, aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou, în care va locui neprihănirea. (2 Petru 3:11-13).

#Mesia #sfârşit #venireaDomnului #vreme