top of page

Israel, ţara în care curge „lapte şi miere”

În textele sfinte ale iudaismului şi creştinismului, Dumnezeu promite poporului Israel că le va da o ţară unde curge lapte şi miere. Deşi este o imagine simbolică de abundenţă, de asemenea, are o împlinire literală în ziua de azi. Israel are meritul de a fi singura ţară din lume care la sfârşitul secolului XX, avea mai mulţi arbori decât la începutul secolului. În zootehnie s-a întâmplat ceva similar. O ţară care nu creştea animale, are astăzi peste 100 000 de vaci de lapte şi vaca din Israel, cum spune cântarea, „nu este o vacă oarecare”.


Conform lui Moshe Kempinsky, de la Magazinul Biblic Shorashim, „laptele şi mierea sunt menţionate de 20 de ori în Scripturi”. Dar când poporul iudeu s-a întors, după 2 000 de ani de exil, a găsit aici un pământ cu totul steril. Kempinski spune că a fost planul lui Dumnezeu.

„Dumnezeu spune că va face ceva minunat. Va crea un pământ care, cu toate că nu-l va favoriza clima, va fi un pământ plin de curmale şi miere şi de asemenea de lapte, pentru ca să se ştie că nimic nu apare aici pe aceste pământuri, dacă nu vine de la Mine”.

Trecând peste căldura ridicată, umiditate şi resursele limitate, în ziua de azi o vacă în Israel produce în medie şi pe ansamblu, mai mult lapte pe an decât vacile din Statele Unite, Europa şi Australia. Aceasta se datorează faptului că, aşa cum arată cifrele publicate, producţia anuală de grăsimi şi proteine pe fiecare vacă, este cea mai ridicată din lume.

Dacă ar exista un concurs mondial de „Miss Vaca de Lapte”, vaca din Israel, cu o producţie medie ce trece de 10 000 de litri anual, ar câştiga foarte uşor. Principalii concurenţi, vaca americană cu 9 300 de litri, vaca japoneză cu 7 500 de litri, cea europeană cu 6 100 de litri şi cea australiană cu 5 600 de litri, ar rămâne mult în urmă.

Producţia de lapte din Israel se caracterizează prin modernele sisteme de producţie şi rentabilitate ridicată. Un program intens de îmbunătăţire genetică, adăugat la aplicarea de noi tehnologii pentru alimentare, sănătate şi controlul stresului caloric, a reuşit să obţină o rasă cu un înalt potenţial productiv, capabilă să se adapteze la dificilele condiţii climatice din ţară, atingând o producţie anuală de lapte, considerată una dintre cele mai ridicate la nivel mondial.

„Dumnezeu şi-a îndeplinit promisiunea, pentru că suntem consideraţi lideri mondiali în producţia de lapte”, a spus Kempinski.

Conform lui Ronen Gal, şeful de operaţiuni de la Kubbutz Votvatá, cea mai mare fabrică de lapte din Israel, producţia continuă să crească datorită „fermelor inteligente” şi a înaltei tehnologii existente.

Dar cum este cu mierea? Vorbind despre miere pe pământ israelian, mulţi erudiţi cred că mierea din timpurile biblice venea de la curmalele palmierilor.


Există zeci de mii de acri de pământ care produc curmale în Israel. Elaine Solowe, doctor în botanică, a emigrat din Statele Unite în 1974 şi s-a integrat în Kibbutz Ketura, aproape de Yotvata. Aici a plantat aproximativ trei mii de arbori de curmal, în Kibbutz Ketura, în deşertul Arava. Fiecare din aceşti arbori produce aproximativ 160 kg de curmale pe an. Soloway a semănat inclusiv o sămânţă de curmal veche de 2 000 de ani, ce arheologii au găsit la Massada. Este numit acuma Metusalem şi arborele are deja 5 ani. 

În ziua de azi, curmalele din Israel au ajuns faimoase în lume. Israel exportă aproximativ 12 mii de tone anual, în 20 de ţări. Mierea de curmale, mai numită şi sirop de curmale, este un sirop dulce de culoare maronie, obţinut din extractul acestor fructe.

Soloway spune că a consultat Biblia: „Dacă arborii biblici au crescut aici în zilele de odinioară, de ce nu ar putea creşte şi astăzi? Suntem în proces de a reintroduce arbori de tămâie şi smirnă, care probabil au apărut în timpul regelui Solomon. Din câte ştim din cultură şi din Biblie, s-a cultivat înainte aici arborele de tămâie medicinal, numit Balsamul din Galaad”, a spus Solowe.

Conform lui Kempinski, reînvierea arborilor pe aceste pământuri sunt primul semnal al răscumpărării. În Ezechiel cap. 36 se spune că munţii vor da fructe deoarece fiii lui se întorc acasă. Nu este ceva ce Dumnezeu i-ar spune unui copac. Pentru aceasta a creat copacul, dar Dumnezeu spune în Levitic, că pământul va ajunge un pustiu când vor fi expulzaţi de acolo, dar când îi va aduce iarăşi acasă, pământul va odrăsli cu flori, arbori şi fructe”.

„De aceea se spune că pentru fiecare curmală care este mâncată şi fiecare pahar de lapte care este băut, semnifică o împlinire profetică”.


 
 
 

Comments


bottom of page