Dr. David Ille – Între logică și toleranță

De o bună bucată de vreme întreaga clasă politică din spațiul iudeo-creștin, acompaniată de cea mai mare parte a presei, încearcă din răsputeri să ne convingă că dacă lui Ion i-a venit așa dintr-o dată să declare public că el este de fapt Ioana, trebuie să-l acceptăm ca atare, chiar dacă trebuie să recurgem la cele mai sofisticate inginerii informatice, pentru a ne fixa ideile pe creier. Cu alte cuvinte, puternicii lumii vor cu orice preț să ne impună că anormalul este de fapt normal.

Personal m-am bucurat când am aflat că noul președinte american se pune de-a curmezișul în toată nebunia aceasta, ce începe cu această propaganda anti creștină, promovată de grupurile LGBT, și sfârșește cu o altă propaganda, ce înghite sute de miliarde de dolari (sau euro, după caz), ce se numește încălzirea globală.

Dar se pare că avem și în România, pe ici pe colo, câte o personalitate ce gândește rațional și mai are pe deasupea curajul să și le exprime în public. Una din aceste persoane, de care nu am auzit până azi, dar care îmi generează un enorm respect, este dr. David Ille. Cu două zile în urmă el și-a exprimat părerea (via Facebook) despre manifestările publice ale colectivului LGBT, probabil fiind influențat de spectacolul jenant din orașul Cluj, din ultimele zile. Din câte am înțeles, dr. David Ille, este medic pediatru în Cluj Napoca și militează în partidul UCDR (Uniunea Creștin Democrată din România).

Iată ce spune dr. Ille prin intermediul paginii https://www.facebook.com/dr.david.ille/

„Cu siguranță poți să treci nepăsător pe lângă unul care îți spune că e Ștefan cel Mare. Sau poți să te uiți la el cu milă și să zici săracul de el, are nevoie de ajutor. Ajutor psihiatric sau poate chiar umanitar. Când eram în anul șase și studiam psihiatria, astfel de oameni erau la sectia închiși. Ca studenți ni s-a permis să intrăm la secția închiși, doar o singură dată. Sentimentul pe care l-am avut a fost că am intrat în iad. Oamenii se mișcau aiurea întruna, ca într-un furnicar și fiecare pretindea că e altcineva decât îi scria în buletin. Partea interesantă era că nimeni nu se șifona de pretențiile celuilalt pentru că nimeni nu-l băga în seamă pe celălalt. Unul era Isaac Newton și purta cu el o grămadă de hârtii cu formule matematice și din când în când se apuca de calcule doar de el știute, altul era Mihai Viteazu și dădea mereu ordine generalilor săi, altul era Nicolae Iorga și scria cărți de istorie etc. Camera era supravegheată de câțiva bodyguardzi care limitau altercațiile destul de frecvente, ivite când lumea cuiva se intersecta cu a celorlalți. Între altercații era o agitație continuă a unor oameni cu identitați pierdute. Atunci profesorul ne-a spus că daca ei ar fi mai mulți, ne-ar închide pe noi în ospicii. Nu voi uita niciodată acea zi de seminar.

Transpunând lucrurile la realitatea de astăzi, în care corectitudinea politica ne cere să respectăm identitatea asumată a celuilalt, e ca și cum aș trăi aievea acea zi de seminar, și ea se repetă în fiecare zi.

Adică, dacă un bărbat de 60 de ani pretinde că e o fetiță de 13 ani, tu ar trebui să fii de acord cu el. Dacă o femeie își tatuează pielea cu solzi de reptilă, ar trebui să-i respecți identitatea de crocodil. Dacă un bărbat pretinde că el este femeie, atunci poate folosi toaleta femeilor și se poate căsători cu un barbat, etc.

Mi-e greu să accept că trăiesc într-o lume în care devine imperios necesar să reafirmăm că laptele e alb, că zăpada e rece, că femeia e femeie și bărbatul e bărbat și că aceste lucruri nu pot fi altfel decât în lumea celor închiși.

Foarte multă lume vine cu argumentul: „Dar ce mă interesează ce face omul în intimitatea lui? Dacă nu mă deranjează e OK”. Oare cât de OK este acest lucru? Cu siguranță nu poți controlata viața intimă a cuiva, dar nu am auzit pe nimeni să fii urmărit viața intimă a vreunui LGBT-ist și să-l fii pus la punct că l-a surprins în flagrant. Dar când LGBT-iști fac paradă pe stradă și pretind că ei sunt normali și că noi ceilalți trebuie să le acceptăm identitățile lor asumate, atunci nu mai vorbim de viața intimă, ci de presiune socială care cere un răspuns din partea celorlalți. A mă forța să-ți admit ca normală comportarea patologică, nu are nici o legătura cu viața intimă a individului. Dacă vrei viață intimă, de ce ieși în stradă și-ți ridici poalele în cap? Cred că devine critic ca logica, să fie predată în toate clasele primare, pentru că lumea LGBT-iștilor caută să răstoarne tot ce credeam ca indubitabil de logic și clar.

De ce nu putem respecta identitatea falsă a cuiva?

Răspunsul scurt ar fi că așa ne spune logica și bunul simț. O societate poate exista când operează cu adevărul și realitatea, tot ce este dincolo de asta trebuie repudiat ca dăunător și neavenit. Toleranța dusă la extrem este la fel de vătămătoare ca și fundamentalismul ideologic. Imaginați-vă că o altă persoană ar pretinde că e Iohannis și ar merge la Cotroceni pretinzând dreptul la semnătura de președinte. Sau că cineva pretinde că e Becali și emite pretenții la proprietățile lui? Putem oare tolera un om care zice că doi plus doi fac zece doar pentru că așa vrea el? De ce oare să nu facem asta în numele toleranței, a respectului pentru dreptul la opinie a celuilalt ?… Vedeți de ce orice neadevăr are consecințe? Nu putem trăi decât în lumea reală și orice pretenție care nu concordă cu realitatea trebuie combătută ca pe un pericol social. Când ești singur acasă la tine, poți pretinde că ești cine vrei tu, dar când ieși în public și pretinzi o identitate care contrazice realitatea, trebuie să fii pus la punct în numele adevărului. Iată de ce nu putem tolera identități false”.