Când se închid toate uşile

Nu este chiar aşa de uşor să definim traiectoria vieţii noastre. Uneori urcăm, alteori coborâm, sau uneori ne asemănăm cu o linie plană. În cel din urmă caz, dacă nu suntem mulţumiţi de starea în care suntem, cel puţin acceptăm situaţia, aşteptând vremuri mai bune. Există momente când toate ni se par că merg „ca pe roate”, înregistrând succese pe plan profesional, familial sau social. Tot aşa, există momente când parcă toate s-au întors împotriva noastră. Eşecuri repetate, probleme cu cei apropiaţi, probleme la locul de muncă, probleme financiare, etc. Cu alte cuvinte, una după alta, parcă toate uşile se închid înaintea noastră.

Familia lui Iosif se bucura de pace, stabilitate şi chiar de o oarecare prosperitate în Canaan. Iosif fiind mai tânăr şi fiind fiul nevestei iubite de Iacov, se bucura de un tratament special, în comparaţie cu ceilalţi fraţi. Deci pentru el lucrurile mergeau mai bine decât probabil s-ar fii aşteptat. Numai că a venit o vreme când mersul lucrurilor nu a mai fost acelaşi. Prima uşă care se închide în faţa lui Iosif, s-a întâmplat atunci când el a fost aruncat în groapă de fraţii lui. Este locul în care nu mai poţi face nimic şi eşti la îndemâna altora. Este locul incertitudinii, a lipsurilor, a dependenţei de alţii, a întrebărilor.

A doua uşă închisă înaintea lui Iosif este cea a libertăţii. Este vândut ca rob ismaeliţilor care la rândul lor îl vând în Egipt lui Potifar. Lipsa libertăţii înseamnă dependenţă la modul absolut, lipsa viitorului, imposibilitatea creşterii şi a schimbărilor din punct de vedere profesional sau social.

A treia uşă care i se închide lui Iosif este uşa dreptăţii, atunci când fiind nevinovat, este condamnat şi aruncat în temniţă pe o perioadă nedefinită. Pe lângă durerea pricinuită de condiţiile vitrege din temniţă, trebuie să îndure durerea nedreptăţii, a judecăţii superficiale şi părtinitoare, a biruinţei minciunii şi terfelirea adevărului.

A patra uşă care se închide în faţa lui este uşa recunoştinţei, trebuind să îndure durerea indiferenţei, a nepăsării, atunci când mai marele paharnicilor, după ce ajunge din nou în slujba lui Faraon aşa cum i-a prezis Iosif, l-a uitat şi nu a intervenit în favoarea lui pentru ca Faraon să-l elibereze. Este momentul când te simţi părăsit, abandonat, uitat, chiar de cei cărora le-ai făcut bine, de cei dragi din casă sau de prietenii cei mai buni.

Şi totuşi, de ce Dumnezeu îngăduie să trecem prin astfel de stări? Este Dumnezeu insensibil la durerea noastră, este surd la strigătele noastre, îl depăşesc problemele noastre, sau este nepăsător şi indiferent? Eu cred că întotdeauna când trecem prin vale, Dumnezeu vrea să ne înveţe ceva. Suntem supuşi la anumite teste sau examene şi în funcţie de răspunsul nostru, Dumnezeu lucrează în continuare în vieţile noastre. Faliment la primul examen înseamnă o limitare importantă pentru următorii paşi. O izbândă, chiar modestă, va însemna o uşă deschisă şi va marca un drum spre alte uşi deschise. Totul depinde de felul cum privim lucrurile şi de felul cum acţionăm.

Exemplul lui Iosif este grăitor şi de la el putem învăţa lucruri importante. Uşile închise pentru el au însemnat examene ale vieţii, prin care Iosif a trecut biruitor până când în cele din urmă, în faţa lui s-a deschis o uşă uriaşă pe care scria cu majuscule: libertate, bunăstare, familie, putere, autoritate, onoare, fraţii şi tatăl lui salvaţi şi chiar o naţiune întreagă salvată.

Testul familiei

Favoritismele lui Iacov faţă de Iosif, au dus la invidie şi apoi la ură din partea celorlalţi. Apoi ei s-au unit împreună la fapte reprobabile, l-au minţit pe tata şi apoi au tăinuit ani de-a rândul faptele lor. Toate întâmplările prin care a trecut Iosif şi familia lui, au mers în direcţia de a rezolva problemele dintre ei, să aducă pocăinţă pentru cei care au păcătuit, pace pentru tata şi o schimbare de optică pentru Iosif care vede în anii lui de robie şi temniţă din Egipt, modalitatea prin care Dumnezeu vroia să-i salveze familia. Probabil că atunci când anumite uşi se închid pentru noi, Dumnezeu vrea să ne conştientizeze sau poate chiar să ne constrângă pentru a ne rezolva problemele dintre noi. Experienţa ne spune că problemele aparent minore, dar lăsate nerezolvate, vor degenera în probleme importante şi de durată.

Testul moralităţii

Departe de casă, într-o altă cultură, fără şanse de a-şi revedea familia, fără şanse de a duce o viaţă normală, Iosif avea toate motivele de a ceda avansurilor soţiei lui Potifar. Şi totuşi Iosif nu a făcut-o, iar preţul plătit nu a fost deloc ieftin. Deşi nu ni se spune, deoarece Legea a venit mai târziu, dar se pare că virtuţile castităţii şi a fidelităţii erau respectate şi în acele vremuri, aceste valori fiind adânc aşezate în conştiinţa umană, încă de la creaţie. Iosif este un exemplu de calibru pentru cei din vremea modernă care au făcut din păcat virtute şi din virtute slăbiciune.

Trăim vremuri în care aceste valori nu mai sunt respectate şi nici promovate de marea majoritate a societăţii. Doar Biserica şi familia creştină îşi mai înalţă glasul moralităţii, printre miile de strigăte ale celorlalţi care vor să ne convingă şi să ne impună modul lor de viaţă. Ilustrul autor creştin C.S.Lewis gândea la fel, în urmă cu aproximativ 60 de ani: „Eu nu spun că tu şi eu suntem răspunzători în mod individual pentru starea actuală. Strămoşii noştri ne-au transmis organisme care sunt deformate în această privinţă, iar noi suntem înconjuraţi tot mai mult de o propagandă în favoarea lipsei de castitate. Sunt oameni care vor să menţină instinctul nostru sexual aprins, pentru ca ei să facă bani pe seama noastră, deoarece, desigur, un om obsedat de un lucru este un om care opune foarte puţină rezistenţă. Dumnezeu cunoaşte situaţia noastră; El nu ne va judeca de parcă nu am fi avut de înfruntat nici o dificultate. Ceea ce contează este sinceritatea noastră şi perseverenţa voinţei noastre de a le depăşi”.

Testul evanghelizării

Ca să spună la doi oameni importanţi despre Dumnezeul lui şi al părinţilor lui, Iosif a trebuit să ajungă în temniţă. Probabil că în circumstanţe normale, Iosif nu ar fi avut nici capacitatea şi nici disponibilitatea de a spune oamenilor despre Dumnezeu. Dar din temniţă a ajuns să spună acelaşi lucru, lui Faraon însuşi. Dacă ni se închid uneori uşile, este posibil că Dumnezeu vrea să ne ducă în acele circumstanţe în care să avem posibilitatea şi disponibilitatea de a spune altora despre Hristos.

Apostolul Pavel este arestat în Ierusalim, conform Faptele Apostolilor cap  21. După opinia noastră, locul lui Pavel era în libertate ca să predice Evanghelia, să deschidă biserici, să le organizeze pe cele existente, să pună pe alţii în slujbă, etc. Dar planurile lui Dumnezeu erau altele şi ne vom da seama privind în următoarele capitole. În cap 22 ţine o predică mulţimii de evrei revoltaţi; în cap 23 predică înaintea soborului (vers. 11); în 24 predică iarăşi soborului şi dregătorului Felix; în 26 predică lui dregătorului Festus şi împăratului Agripa; în 27 predică tuturor celor din corabie, în drum spre Roma (vers. 23, 24); în 28 predică în Insula Malta şi apoi în Roma (vers. 23). Iar din închisoarea din Roma scrie câteva din epistolele lui, epistole care au ajuns până la noi, şi le numim Scriptură. Iată ce spune în una din aceste scrisori: „Vreau să ştiţi, fraţilor, că împrejurările în care mă găsesc, mai degrabă au lucrat la înaintarea Evangheliei. În adevăr, în toată curtea împărătească şi pretutindeni aiurea, toţi ştiu că sunt pus în lanţuri din pricina lui Isus Hristos. Şi cei mai mulţi din fraţi, îmbărbătaţi de lanţurile mele, au şi mai multă îndrăzneală să vestească fără teamă Cuvântul lui Dumnezeu”. (Filipeni 1:12-14)

Testul răbdării

Când Iosif a plecat de acasă avea 17 ani iar când a ieşit din temniţă avea 30. Treisprezece ani de supliciu, de umilinţe, de nedreptăţi, de aşteptări înşelate. Mai marele paharnicilor, pur şi simplu l-a uitat după ce Iosif îi făcuse bine. Acelaşi lucru îl întâlnim şi în cazul lui Moise  care după ce se hotărăşte să se implice în problemele poporului său, este trimis 40 de ani în Madian să păzească oile, să îndure sărăcia, să suporte frigul nopţii şi căldura zilei, fără să mai adăugăm durerea emoţională provocată de întrebările la care nu găsea răspuns, de remuşcări, de regrete şi de lipsa speranţei. Un prinţ, crescut şi educat după normele şi standardele clasei înalte, sfârşeşte păstor la oile socrului său, în pustie. Dar numai aşa a putut ajunge Moise la Muntele lui Dumnezeu, la Horeb, unde să i se descopere tocmai YHWH (Yehova) şi să-l trimită apoi în acea importantă misiune. Suferinţa este şcoala prin care Dumnezeu ne învaţă răbdarea, şi cine trece testul ajunge la biruinţă (Romani 5:3, 4). Oare câţi dintre noi pică la testul răbdării? Câte uşi s-ar deschide înaintea noastră, a unor biruinţe spirituale de calibru, dacă am trece acest test?

„Să nu vă părăsiţi, dar, încrederea voastră pe care o aşteaptă o mare răsplătire! Căci aveţi nevoie de răbdare, ca, după ce aţi împlinit voia lui Dumnezeu, să puteţi căpăta ce v-a fost făgăduit”. (Evrei 10:35-36)

Testul bunăstării

După atâtea uşi închise, în sfârşit se deschide o uşă a bunăstării, a posibilităţilor nesfârşite. Dar şi acesta este un test pentru Iosif. Ar fi putut să se răzbune pe toţi acei care i-au făcut rău, ar fii putut să-i pună la respect pe fraţii lui sau ar fii putut să se folosească de oportunitatea oferită de Faraon, pentru a-şi consolida poziţia şi apoi să încerce să pună el mâna pe puterea politică din Egipt. Departe de a se răzbuna, el vede în tot ceea ce i s-a întâmplat mâna lui Dumnezeu care voia să-l folosească pe el ca să salveze familia lui şi naţiunea egipteană. În belşug, bucurându-se de putere şi de importante resurse, el nu se foloseşte de acestea pentru a-şi consolida poziţia ci dimpotrivă, respectă autoritatea lui faraon, se dovedeşte un bun administrator şi se pune astfel în slujba poporului. „Acum, nu vă întristaţi şi nu fiţi mâhniţi că m-aţi vândut ca să fiu adus aici, căci ca să vă scap viaţa m-a trimis Dumnezeu înaintea voastră. Iată sunt doi ani de când bântuie foametea în ţară; şi încă cinci ani nu va fi nici arătură, nici seceriş. Dumnezeu m-a trimis înaintea voastră ca să vă rămână sămânţa vie în ţară şi ca să vă păstreze viaţa printr-o mare izbăvire. Aşa că nu voi m-aţi trimis aici, ci Dumnezeu …”. (Geneza 45:5-8)

Testul bunăstării are de-a face, la fel ca şi testele precedente, cu diferenţa care o facem între viaţa aceasta care este temporară şi de scurtă durată, şi viaţa eternă. Cine este interesat ca să-şi trăiască viaţa aici, va încerca să profite din plin şi nu-şi va impune nici un fel de limite. În schimb, cel care este interesat de viaţa eternă, îşi va trăi viaţa pământească în aşa fel încât la sfârşitul ei, să se bucure de eternitate.

#uşa #bunastare #răbdare #moralitate #poartă #familie