top of page

America Latină – mai evanghelică şi mai puţin catolică

Din anul 1995, Biserica Catolică a pierdut credincioşi în aproape toate ţările din această zonă geografică, trecând de la 80 % , la 67 % din totalul populaţiei. Sondajul evidenţiază creşterea evanghelicilor în paralel cu pierderile catolicilor.


america latina

Conform unui raport efectuat şi publicat de Latinobarometru, creştinismul evanghelic a crescut în ultimii 18 ani în America Latină, pe măsură ce catolicismul a scăzut într-o formă progresivă. Creşterea economică experimentată pe continent în ultimii ani, specifică raportul intitulat „Las religiones en tiempos del papa Francisco” (Religiile în timpul papei Francisc), nu a presupus o secularizare a societăţii. De fapt, America Latină rămâne „credincioasă”, doar Chile şi Uruguay fiind singurele ţări unde se poate observa o uşoară creştere a secularismului.

„Publicăm acest raport asupra religiilor la un an de „papado” al papei Francisc ca şi cap al Bisericii Catolice. Marea întrebare care se impune este dacă papa Francisc ar putea produce un impact evident în această evoluţie, sau este vorba de un proces evolutiv dificil de schimbat”, se arată în raport.

În total catolicismul a pierdut 13 puncte procentuale, privind credincioşii săi, pe tot continentul, trecând de la 80 % din populaţie în 1995, la 67 % în 2013. Continuă să fie religia cu cei mai mulţi credincioşi în aceste ţări, cu toate că tendinţa în aproape toate ţările este în scădere.

Scăderea cea mai accentuată s-a produs în Nicaragua şi Honduras, unde catolicii pierd aproximativ 30 % din credincioşi. De asemenea se înregistrează scăderi semnificative , între 20 % şi 15 % în Costa Rica, Uruguay, Chile, Panama şi Brazilia. Scăderi mai uşoare, între 13 % şi 5 %, se înregistrează în El Salvador, Peru, Columbia, Argentina, Venezuela, Ecuador, Bolivia, Guatemala şi Paraguay. Doar două ţări demonstrează o uşoară creştere a catolicilor, în Republica Dominicană (1 %) şi Mexic (2 %).

În ceea ce priveşte creşterea evanghelicilor în perioada 1995 – 2013, situaţia se prezintă astfel (unde creşterile sunt mai importante):

– Honduras – cresc de la 12 % la 41 % – Nicaragua – cresc de la 11 % la 37 % – Costa Rica – cresc de la 9 % la 21 % – Panama – cresc de la 5 % la 19 % – El Salvador – cresc de la 15 % la 31 % – Brazilia – cresc de la 8 % la 21 %

Un caz interesant este cel din Guatemala unde în 1996 avea deja un procent de 25 % de evanghelici şi care cresc 15 puncte, ajungând în 2013 la 40 % din populaţie. Catolici de partea lor, scad mai puţin decât în ţările vecine (10 %) procentul fiind mai mic decât media din regiune (13 %), dar nu mai reprezintă deja majoritatea populaţiei din această ţară, depăşind pe evanghelici cu doar 7 procente (47 % din populaţie).

În toate ţările, cu excepţia celor două, se observă o scădere a credincioşilor catolici în paralel cu o creştere a evanghelicilor. „Nu se poate spune că este vorba de aceleaşi persoane, dar este o schimbare simultană, un sector scade în timp ce celălalt creşte” se afirmă în raport.

De asemenea, populaţia evanghelică a continentului este mai tânără decât cea catolică. „Vârstă mai scăzută, mai mulţi evanghelici (…). Ne aflăm în faţa unui proces evolutiv unde pe lângă schimbările bruşte în unele ţări, se produce şi o schimbare inter-generaţională, unde scad catolicii în timp ce cresc evanghelicii”.

Una dintre tendinţele ce se evidenţiază în raportul ce adună statistici din ultimii 18 ani, este că se produce o migrare a credinţelor religioase, care se manifestă într-o formă foarte evidentă în unele ţări. Aceasta implică faptul că procesul secularizării care este adus de dezvoltarea economică, nu are acelaşi impact în America Latină, pe care l-a avut în alte părţi ale lumii (de exemplu în Europa)”. „Deci acei care abandonează catolicismul nu devin automat atei sau agnostici, ci de obicei îmbrăţişează o altă religie”.


 
 
 

Comments


bottom of page